Bigudiuri

Pe un text de Mimi Cornel Brănescu, acelaşi care semnează şi textul „Gunoierului” - spectacolul care a provocat reacţii foarte pozitive nu doar în urbea „natală”, ci şi la Arad şi chiar în Germania -, „Bigudiuri” sau „Cum să furi un strop de fericire” este o comedie amară în regia lui Claudiu Pintican, cu un decor de Mirela Stan şi interpretată de (Dana Ilie-Bărbosu), Sanda Savolszky-Florea, (Wanda Farkaş) Ruxandra Lăzărescu şi Claudiu Pintican.
O stradă ca o insulă. Pe ici, pe colo, câte o femeie (bărbaţii sunt o specie dispărută, lumea e aproape de sfârşit, moartea e palpabilă), clădiri pe punctul de a se prăbuşi şi reclame absurde la lapte. Aici, într-un apartament cu o singură cameră, care nici măcar frigider nu are, unde nişte cutii de carton multifuncţionale ţin loc de mobilier, trăiesc, izolate de lume, trei femei. Bunica (Dana Ilie-Bărbosu), fostă prostituată care „a muncit din greu” până la 16 ani, când s-a măritat şi a născut un copil, pe care n-a avut ce să-l înveţe, lăsându-l să se educe singur la „şcoala vieţii”. Terorizează pe toată lumea şi se bucură de viaţă, atât cât i-a mai rămas, făcând rost de bunătăţi în nu cele mai ortodoxe moduri şi plimbându-se cu trotineta nepoatei. Are o singură supărare, aceea că în tinereţe meritatul loc 4 la un concurs de frumuseţe i-a fost furat de „o vacă”… şi tot ce îşi doreşte este ca timpul să stea în loc, „să nu se mai nască şi să nu mai moară nimeni”. Fiica, Marineta (Sanda Savolszky-Florea), o femeie înfrântă de greutăţile vieţii, de calvarul de a îngriji un copil şi o mamă bătrână, fără a beneficia de niciun ajutor, soţul fiindu-i mort demult. O femeie simplă şi absolut normală, care vrea doar un apartament mai mare şi puţină iubire. Nepoata, Olineta (Wanda Farkaş), o adolescentă ingenuă, care acum descoperă pasiunea primei iubiri, imaginaţia ei entuziastă compensând lipsa unui răspuns pe măsură din partea celui vizat, Animir, un actor care are drept rol să poarte agăţat de gât un placaj cu o reclamă şi să facă pe uşierul. Ochii acesteia din urmă surprind cel mai bine alienarea lumii în care familia trăieşte, în care sărăcia lucie şi izolarea sunt cuvintele de ordine. Zi de zi, ea se visează plecând în Africa, „în cealaltă parte a lumii”, pentru că lumea de aici ar mai putea fi salvată doar de un mare incendiu sau un potop, menite să distrugă răul şi să dea naştere unui nou univers, unul populat de oameni buni. „Aici nu mai sunt oameni, s-au transformat în jigodii. Foamea e cel mai mare duşman al omului, îl face să uite. E foarte puternică şi, dacă ţi-a intrat o singură dată în oase, nu mai scapi de ea, îţi întunecă minţile şi devii laş”, spune Olineta, singura destul de tânără pentru a nu fi apucat să fie ea însăşi pervertită de meschinăria universului în care îşi duce traiul.
Într-o lume în care nimic nu ţi se oferă de-a gata, ci tot ce e bun trebuie smuls vieţii cu efort şi puţină „şmecherie”, singura rază de lumină apare în persoana poştaşului Nicholas Loyman (Claudiu Pintican) - tânărul ireal de fericit, întrucât a găsit dragostea, dragostea adevărată şi împărtăşită. „Prea fericit”, după cum îl caracterizează bunica pe nume Corsette, care găseşte imediat o modalitate de a-i fura puţină strălucire pentru ea şi familia ei, mai puţin norocoase.
O poveste serioasă, poate a noastră, spusă cu mijloacele comicului, oferită băimărenilor de Teatrul Independent Ararat.